Pălăria - accesoriu sau personalitate?

Din secolul al XIII-lea şi până astăzi pălăriile de damă au o istorie lunga şi misterioasă la fel ca  diversitatea formelor şi mărimilor.

Unele modele au revenit după o bucată de timp, altele au rămas în muzee. Atât de diferite: pălării mici sau mari, purtate pe vârful capului, aşezate cochet într-o parte sau trase pe frunte, încărcate cu pene de struţ, mărgele sau panglici de catifea ori matase. Ornamentate cu voaletă picatată  care ajungea numai deasupra buzelor sau doar acoperea fruntea. Pălăriile au fost mai întîi o necesitate apoi un accesoriu vestimentar, acum însă acest moft revine în forţă trebuie doar sa ştii corect să-l potriveşti.

 

Pălăria a apărut în secolul al XIII-lea, ca accesoriu din fetru destinat exclusiv bărbaţilor cu scopul de protecţie de vânt sau in timpul muncii. Actualmente, pălăria a devenit un accesoriu de ocazie, de exemplu pentru mireasa. Vechiul joben (model denumit  după negustorul francez Jobin, care l-a comercializat pentru prima dată la Bucureşti), poate fi asortat cu o rochie strânsă pe corp şi voal lung.

Dacă în urmă cu câteva secole, pălăria reprezenta statutul social a perosanei, acum aceasta în multe cazuri, poate semnifica şi tipul de activitateal omului. Multe profesii îşi au uniforma sa, respectiv  multe din ele pot fi recunoscute după pălării, care nu doar au rol practic, ci şi stilistic. Astfel de profesii ar fi bucătarul, marinarii, militarii, stuardesele, marinarii şi altele.

Pălăriile mele preferate sunt cele din categoria teatralelor sau de carnaval. Pentru că sunt manifestarea fanteziei designerilor şi nu numai, şi sunt acel tip de accesoriu care chiar daca îţi place la nebunie, nu îl poţi purta în fiecare zi (la birou de exemplu :)). o.k. mai puţină vorbăraie, mai multe poze :) P.S. vezi citeva pălării recomandate pentru aceasta toamnă aici.

Până la urmă pălăria este accesoriu sau ceea ce ne defineşte personalitatea?  Pentru staruri pălăria este o modalitate de manifestare a caracterului, a personalităţii a gustului stilistic (uneori cu funcţie de compensare...). Întotdeauna am fost fascinată de pălăriile lui Jamiroquai - un colecţioner şi purtător înrăit de tot ce se poate de pus pe cap:).  Şi nu doar el ci şi multe alte staruri şi oameni cu renume care au dat o nouă viaţă acestui accesoriu pretenţios.